OFERTĂ! TRANSPORT GRATUIT PE TERITORIUL ROMÂNIEI LA COMENZILE DE PESTE 150lei.

3 motive pentru a alege cosmetice naturale pentru rutina de skincare

3 motive pentru a alege cosmetice naturale pentru rutina de skincare

Ca persoană preocupată de îngrijirea tenului şi de menţinerea frumuseţii, ştii deja că în industria cosmetică există atât produse sintetice, cât şi produse a căror formula se bazează pe ingrediente naturale. Chiar dacă ambele variante au potenţialul de a îţi aduce beneficiile pe care le cauţi – cu condiţia să alegi produse de calitate, indiferent de situaţie – balanţa înclină spre cosmeticele naturale.

Pielea este cel mai mare organ al corpului şi are capacitatea de a absorbi tot ceea ce aplicăm la nivelul său, însă motivele care susţin utilizarea de cosmetice naturale în rutina de skincare sunt mult mai complexe şi variate. Eşti curioasă să afli despre ce este vorba?

Indiferent dacă faci parte din tabăra celor care folosesc deja cosmetice naturale sau te afli în proces de documentare şi eşti în căutare de informaţii obiective referitoare la acest subiect, acest articol ţi se adresează!

Iată 3 dintre motivele pentru care este o idee excelenta să alegi cosmetice naturale.

  1. Cosmeticele naturale sunt mult mai sigure pentru starea generală de sănătate

În comparaţie cu ingredientele chimice pe care le conţin produsele cosmetice sintetice, cele naturale sunt mult mai sigure pentru starea ta generală de sănătate.

La ce ne referim, mai exact? Să luăm exemplul unei creme hidratante, pe care o foloseşti zilnic în rutina de îngrijire a tenului. Atunci când aplici această cremă, ingredientele sale sunt încet, dar sigur, absorbite în circuitul sangvin, de unde pot influenţa direct multe dintre procesele în care este implicat organismul.

În medie, un singur produs cosmetic sintetic conţine în jur de 15 chimicale diferite, care vor ajunge dincolo de bariera pielii tale.Nu îţi vom prezenta o perspectivă radicală asupra acţiunii pe care o au acestea asupra organismului, însă îţi putem spune că, în timp, te expui unui risc pe care l-ai putea evita dacă ai utiliza doar cosmetice naturale.

Nu uita că aspectul pielii tale depinde foarte mult şi de starea generală a organismului şi ai în vedere efectul pe termen lung pe care îl are un produs cosmetic asupra sănătăţii tale, atât la exterior, cât şi la interior!

  1. Alegând cosmetice naturale, contribui activ la conservarea mediului

Cosmeticele convenţionale conţin, de cele mai multe ori, ingrediente care sunt obţinute prin activităţi de minerit – acţiune ce dăunează solului şi este o ameninţare inclusiv pentru habitatul natural al multor specii. În schimb, cosmeticele naturale provin din surse ecologice, din cultivarea plantelor sau fructelor al căror extract este utilizat în formulele acestor produse.

Ai nevoie de un exemplu concret?

Cosmeticele naturale din gama GOJI REPUBLIC au o formulă bazată pe fructe de goji care provin dintr-o cultură aflată în ultimă fază de acreditare organică. Faptul că se utilizează un soi de goji cultivat în România nu este decât un motiv în plus pentru a alege astfel de cosmetice naturale, dacă luăm în calcul sustenabilitatea. Ingredientele nu sunt transportate de la mii de kilometri, ceea ce înseamnă că producerea acestor cosmetice nu afectează mediul nici din acest punct de vedere.

  1. Ingredientele naturale au o eficienţă dovedită de-a lungul timpului

Nu există un test mai bun decât cel al timpului, iar ingredientele naturale îşi dovedesc de secole eficiența şi siguranţa în utilizare. Înainte de a fi descoperite chimicalele care se utilizează astăzi în industria cosmetică, femeile apelau la ingrediente naturale pentru a se menţine frumoase şi pentru a combate anumite probleme cu care se confruntau atunci când venea vorba despre ten şi piele.

Datorită beneficiilor aduse de avansul ştiinţific, aceste ingrediente pot fi încapsulate astăzi în produse cosmetice naturale moderne, extrem de eficiente, care nu au efecte adverse şi care garantează sănătatea şi frumuseţea tenului.

Concluzionând, dacă alegi să foloseşti cosmetice naturale în rutina ta de skincare, vei evita posibilele efecte dăunătoare pe care le au cele sintetice asupra sănătăţii, te vei simţi mai bine şi vei arăta mai bine. În plus, contribui activ la conservarea mediului înconjurător.

Din fericire, spre deosebire de persoanele din trecut, care erau nevoite să folosească plantele naturale ca atare, tu ai avantajul de a alege cosmetice naturale premium, produse în laboratoare de specialitate şi ambalate în recipiente sustenabile şi moderne.

×